Te-am găsit!

Ştii, în timp ce stateam în tramvai sprijinită de o bară epică şi admirând parcurile pline de chicotele copiilor mă gândeam la oameni. Da, oameni! Oamenii sunt ciudaţi..uneori cauţi acul în carul cu fân şi dai peste un inel ruginit. Nu-ţi poţi da seama niciodată de fiecare minciună a unei persoane, iar când realizez că bătea apropouri despre care se presupunea să nu ştii nimic îţi pare rău că nu ţi-ai dat palme la momentul potrivit. Poţi citi gânduri, dar asta se bazează pe cunoştinţele tale despre persoana respectivă, nu de vreo teorie sau nu ştiu ce dar aparte. Eu pot să-mi dau seama în mare când sunt minţită dar de la unele persoane nu pot să înţeleg sentimentele. E ca şi cum aş citi pe faţa lor dreptate şi tot odată nevinovăţie. Lumea nu se schimbă. Cei ce ieri îşi doreau să moară n-o să-şi dorească azi să trăiască doar pentru că preţ de câteva ore au râs şi au aflat ce înseamnă defapt viaţa. Sunt geloasă. Nu ştiu de ce mi-a venit să scriu asta, dar de fiecare dată când lumea la care ţin se întoarce să 'zâmbească' altcuiva mă simt în plus pe faţa pământului. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu lăsată baltă pentru ceva mai nou şi mai bun, aşa am realizat că trebuie să fiu în fiecare zi din ce în ce mai bună. Dar pentru ce? În modul ăsta nu o să mă cunoască nimeni cu adevărat. Probabil nu sunt plictisitoare, probabil m-aş distra testându-mi nepăsarea pe lume, dar nu aş avea nimic de câştigat. Mi-e dor de...trecut, dar parcă mai bine e în prezent. Azi am lăsat în urmă un trandafir ce se va vesteji odată..m-am uitat în urmă dar nu mi-a păsat. Până la urmă, asta mi s-a întâmplat şi mie nu? Dar, l-am strans de mână şi am zâmbit..acelaşi zâmbet inocent şi dulce ca o acadea. Nu voi şti niciodată ce-mi rezervă viitorul, dar momentan vreau să trăiesc prin săruturi, râsete, zâmbete inocente şi adevăruri ascunse. Se poate trăi şi aşa..pot uita pentru câteva clipe de melancolie, mai ales când trece un biciclist prin spatele meu strigându-şi nebunia momentului. Ciao, dar n-ai scăpat de mine!