Well, Have Fun...!




«Hai să ne trăim clipa,
Să nu mai ştim de nimica!»








sâmbătă, 10 septembrie 2011

Ţi-am zis azi că mă iubesc?


Dap, mă iubesc! De ce? Pentru simplul fapt că dau impresii greşite despre mine dar tot odată supelbe. Şi da, ştiu că aproape toată lumea care mă cunoaşte ar crede că sunt în stare de aproape orice 'Nu te-ai sinucide' şi este adevărat într-un fel. În viaţa mea superbă de zi cu zi nici nu prea m-aş gândi la varianta asta, dar depresiile nu se pun. Lista continuă, adică dacă mâine mă apuc să-i spun lumii că m-am drogat pentru prima oară m-ar crede, ceea ce e amuzant. De parcă fata asta inocentă nu ar avea limite. Există doar o persoană în viaţa mea care mă cunoaşte cu adevărat, care m-a văzut plângând după ce am pierdut şi zâmbind după ce am câştigat şi ce mi-a zis în legătura cu asta? 'Dacă asta au ei impresia despre tine, lasă-i că nu sunt demni să te cunoască.' Probabil că are dreptate, dar...ea îmi ştie cel mai bine limitele şi fiecare părticică a vieţii, iar la început nu avea impresii despre mine pentru că eram prea mici. Îmi place totuşi viaţa fară restricţii în care trăiesc şi vântul de pe bloc bătându-mi în faţă în timp ce eram pe cale să fim văzute. Nu ştiu ce să cred. Bazaconiile gen 'pe el trebuie să-l înveţi despre tine, nu-l lăsa să creadă ce vrea' sau celelalte 'nu e primul care crede ce vrea şi nici ultimul..găseşte pe cineva pentru care merită efortul' . Şi până la urmă nu-mi prea pasă, lumea trăieşte din impresii, fiecare persoană are impresia că e centrul universului chiar dacă nu e aşa. Eu sunt eu, şi nu mă va descoperi cineva atât de bine precum pretinde. Vreau să trăiesc, vreau să o fac lată încă odată, vreau să iubesc, vreau să zâmbesc, vreau să mă crezi pe bune când îţi zic că am nevoie de persoana inocentă ce se ascunde sub tricourile largi. Pentru moment simt că te iubesc! Dar poţi să nu mă crezi...Ciao!

2 comentarii:

  1. DAAAAR tu sti ca si eu te iubesc?!:))
    Asa, am citit postul asta acum catev aore (sau minute dar mi s-a stricat ceasu si nu mai stiu nimic) si memoria mea e varza deci stai sa ma recitesc odata. ;;)
    Aaa, gata mi-am amintit. Of, pisi, tu traiesti pentru tine, nu pentru ei. D'ale incolo de parerile celor care sunt prea prosti ca sa priceapa siiii traiest-te :)) (pentru ca tu =viata ;;) )
    Plus ca eu, ca persoana, te cred in stare de muuuuulte si nu pentru ca esti tu nebunatica de fel, ci pentru ca toata lumea din lume e in stare de muuuuulte, si tu, ca bucatiac de diamant dintr-un ocean de sticla, sau ec alte metafore mai foloseam noi, tu esti centrul univserului tau. Si sa nu rcezi vreodata pe cineva care o sa-ti zica ca esti centrul universului lui/ei, pentru ca oamenii sunt egoisti (dar nu e vina lor) si prooooosti. Deci, ca sa o scurtam cu toata aceasta vorbaraie, oamenii vin si pleaca din viata ta, tu esti singura constanta din tot universul asta al tau, singura care conteaza, singura de care trebuie sa-ti pese, cea mai puterinca si cea mai stralucitoare stea si cea mai eca si gata tac ca tre sa vorbeasca mama cu nu stiu cine pe mes :))


    Love you, si scuza greselile de tastare >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. Whaa..cel mai lung şi încurajator post pe care l-am văzut pe aici. Da, lumea vine şi pleacă, dar e urât când lasă răni în urmă.
    Mda, metaforele alea...încă îmi mai definesc viaţa câteva. Dar contează că mai am lume aproape şi nu o să ţin totul în mine până înnebunesc, chiar dacă asta ar însemna să vorbesc zi şi noapte despre veşnicele mele probleme.
    Şi eu te iubesc, chiar dacă deabea mai văd tastele să îţi scriu asta prea perfect! But, gestul contează. >:D<

    RăspundețiȘtergere