Eu, eu, eu... Taci!

Hey! Tot eu is aici, în faţa laptop-ului cu gândurile împraştiate şi viaţa fărâmată. Înainte ziceam cu Dydu că vieţiile noastre sunt nişte filme de Hollywood dar acum s-au transformat în nişte drame siropoase în care suntem personaje principale şi vrem să ne aruncăm în faţa tramvaiului. Acum sunt cu nervii la pământ şi fiecare părticică din corpul meu suspină şi cere afecţiune. Urăsc când lumea mă urăşte fără să înţeleagă că oamenii fac şi greşeli, mai ales eu...care niciodată nu am fost hotărâtă de ceva până nu am descoperit cât de mult înseamnă pentru mine. Nu-mi place să ştiu că cine ieri mă iubea, azi mă urăşte şi încearcă să mă uite. Poate şi eu încerc să uit şi să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic, dar nu pot aşa bine. Am ajuns să dau replici dure persoanelor care probabil ţin câtuşi de puţin la mine şi să mă îndoiesc că o să mă mai iubească cineva vreodată..le zic tuturor 'Într-o zi mă vei urâ chiar dacă acum îmi zici că nu poţi fi nici măcar supărat pe mine' pentru că aşa e. Oamenii fac greşeli, şi câteodată e prea târziu să mai poţi face ceva sau să dai timpul înapoi. Omul învaţă din greşeli, dar când greşeşte nu învaţă, deabea după realizează. Şi...s-au dus zilele alea când cântam ca nebuna cu Dydu prin tramvaie ' I'm special and you know it...and we know it, and i know it, lalala ' . Asta e acum, deşi nu mai pot face nimic şi urăsc sentimentul că sunt legată de mâini şi de picioare, o să mă abţin din a mai face ceva ce apoi probabil o să regret. Cred că o să-mi fac un tatuaj cu numele surorii mele -merită la câte a făcut pentru mine- sau un înger negru căzut din iad ca să înveţe să iubească. Vreau să mor, dar cum el -şi mă refer la un alt el- mi-a zis că eu merit ceva mai bun dar trăieşte pentru mine, şi eu voi trăi prefăcându-mă cât pot de mult că sunt în culmea fericirii. Ciao, but you know how much i need you now, like this song 'i need you more, i need you more..uuu baby i need you more'.