Well, Have Fun...!




«Hai să ne trăim clipa,
Să nu mai ştim de nimica!»








marți, 3 august 2010

Mi-e dol!

Tocmai ce am ascultat câteva melodii doar ca să fac mişto de vocea sau de versurile respectivului, şi am auzit câteva versuri despre o chestie cu spânzurat. Şi poate nu ar trebui să scriu acum, dar nu prea îmi place să povestesc despre asta..adică mă simt ciudat, bine, să povestesc. Păi, a fost odată..un baiat. Pe cine mint eu? Era cel mai bun amic al meu, era amuzant, nu-i păsa, era perfect atunici..viaţa mea era perfectă atunci. Mda..şi când mă gandesc că asta era anul trecut. Deci o să spun direct..amicul meu anul ăsta s-a spânzurat. Şi nu, nu am chef de glume. Este doar ceea ce s-a întâmplat, dar nu-mi place că mi-am adus aminte de asta, adică nu acum..când credeam că am uitat. Bine asemenea chestii nu se uită. Am să încep să povestesc o chestie ciudată, zici că e telenovelă, nu-mi plac telenovelele, dar nu asta contează acum. Contează că..vara trecută a fost perfect, până la un moment dat, când începuse. Ieseam în fiecare seara cu mai mulţi de la mine de la ţară, în faţa porţii..jucam chestii, ne prosteam, râdeam, ziceam bancuri etc. Mie începuse să-mi placă de un băiat, un alt băiat..care, întâmplător era fratele amicului meu. M-am "combinat" cu el, asta pentru că şi lui îi plăcea de mine, dar am hotărât să ţinem asta secret deoarece mi-a confirmat că amicului meu îi plăcea de mine, iar eu uram asta. După două zile, amicul meu (cred că ar fi cazul să-i menţionez numele, Florin) a început să se depărteze pur şi simplu. Nu mai ieşea cu noi, nu mai era acolo..doar privea de la distanţă. Mie începuse să mi se pară ciudat fiindcă era genul de persoană care să se distreze fără limite şi nu l-am văzut niciodată suparat. A urmat şi ziua când a trebuit să plec..şi a fost foarte ciudat, adică nici un "La revedere" şi nici un "Rămas bun" din partea lui, lucruri ce nu lipseau. Urma să ne vedem peste un an, dar destinul a schimbat asta. Pe 4 martie mi-a zis varămea pe mess că nu mai e şi că trupul lui e dus la Iaşi pentru autopsie. Totul a fost în ceaţă atunci..am plâns ceva timp, până când şi părinţilor mei, cărora nu le placea deloc de el, le-a părut rău. Încă nu ştiu ce a putut gândi în momentul respectiv, şi când mă gândesc că atunci când voi ajunge la ţară va fi pustiu mă înspăimânt. Şi avem casa fix faţă în faţă..nu pot, chiar nu pot să-mi imaginez că peste câteva zile voi fi acolo fără net,  fără amic. Dar promit că voi scrie tot ce mi se întâmplă şi tot ce gândesc pe un caiet, apoi voi transcrie tot pe blog..asta aşa, pentru voi :)

Acum eu mă duc să mă culc că sincer pic de somn. Sper doar să nu am coşmaruri. Ciao!

Un comentariu:

  1. Doamne malino.. stii ca eu stiu povestea... dar este ciudat si diferit si este chiar o telenovela... nu te mai invinovatii atata... de fapt nici nu stiu ce sa-ti spun... nu stiu ce ar fii corect sa-ti spun.. nu stiu ce ar fii bine.... urmeaza-ti instincetel, stii ca sunt cele mai bune... :)

    RăspundețiȘtergere