Well, Have Fun...!




«Hai să ne trăim clipa,
Să nu mai ştim de nimica!»








miercuri, 8 iunie 2011

Fuck!

Fuck! Thoamne ce lume tâmpită şi ciudată. Deci, tocmai ce mă gândeam cum să fac să mă combin cu un tip că m-am plictisit să o văd pe babyţa mea sărutându-se cu 'bub'-ul ei, şi primesc un mesaj de la alt tip 'Nu sunt fraier niciodată'. M-a bufnit râsul că nici nu ştiam la ce se referea sau ce a păţit, apoi m-am potolit şi m-am gândit că poate vorbeşte serios, aşa că l-am sunat. Dupa 15-20 de minute de interogatoriu a scos pe gură un porumbel ce are să mă uimească toată noaptea. 'Eu eram supărat că vreau să fiu cu tine şi nu-mi place când faci glume dealea cu alţii. Nu că aş fi gelos sau ceva de genu, dar eram exact ca o cârpă murdară pe care o dădeai cu un băţ mai încolo.' Am rămas uimită şi totodată şi amuzată de faptul că ştiam că tipului îi place de mine, dar nu-l credeam chiar aşa. Adică omule, am glume şi pup pe toată lumea pe obraz dacă vreau, nu mă freci tu că ţi s-a urcat prea mult bătrâneţea la cap şi eşti supărat că am eu glume cu alţii. Deci am rămas paff când am auzit, adică în locul lui nici măcar nu mai aveam tupeu să zic aşa ceva, având în vedere unele aspecte. Că nu mă fraiereai pe mine în seara asta că voiai să vorbeşti cu mine în separeu doar ca amici că eu nu fac aşa cu nimeni, mai ales cu cei ca tine. Şi a dracu' de nu m-oi face eu, să mă apuc să pup lumea numai în faţa ta că prea mult te crezi tu mare şi tare să-mi dictezi viaţa. P.S. chiar nu zic nimic cu răutate din postul asta, dar chiar mi s-a părut aiurea ca un tip mai mare decât mine cu N ani să facă chestii deastea şi să mai şi dea mesaje de genul ăla. Am avut experienţe în viaţa mea destule dar tupeu aşa mare sincer că nu am mai pomenit. Scuze dacă am zis ceva rău sau te-am jicnit cu ceva, dar sincer nici nu vreau să-ţi mai aud numele după asta. Oricum ar fi, păzeea tipilor că vin să vă dau supape pe obraji!!! Nu scăpaţi voi aşa uşor..Ciao!

P.S. Babyţa mea Sabrinuţa..
LA MULŢI ANI,
ŞI
MULŢI ANI FERICIŢI ÎN CONTINUARE
CU 'BUB' AL TĂU!

Un comentariu:

  1. Deeeci.
    Eşti tare blondă. Şi foarte roşcată. Nici nu vreau să mă gândesc la explozia combinaţiei.

    Văd că te distrezi cu gaşca ta ;). Iară tipul...tipul pare un mare idiot. Adică sunt sigură că tu eşti deşteaptă şi nu prea-ţi pasă, dar tot idiot rămâne, nu? :))

    RăspundețiȘtergere