Well, Have Fun...!




«Hai să ne trăim clipa,
Să nu mai ştim de nimica!»








marți, 7 septembrie 2010

Indiferenţă peste tot


Vă rog să scuzaţi conţinutul acestui post, dar iar am toane şi trebuie să scap cumva de ele ca să-mi pot trăi prezentul.

Şi încă nu ştiu de ce. De ce trebuie să fiu aici, în lumea asta plină de ură care vrea doar să te vadă murind încet şi torturat în timp ce vezi cum ei se distrează pe seama ta? De ce trebuie să îi iubim pe cei din jurul nostru doar pentru faptul că ne dau medicamentul numit 'dragoste' care poate avea reacţii adverse? De ce câteodată ne înşelăm şi ne dăm toată iubirea în mâinile cui nu trebuie? De ce după tot ne mai regăsim dragoste şi o împărtăşim în continuare şi niciodată nu ne învăţăm minte? De ce imina face ce vrea ea chiar dacă nu are minte? De ce suntem forţaţi de frică să rămânem aici, printre cei ce doar se prefac că le pasă ca să te simţi mai bine? Dar majorităţii nu îi pasă nici măcar atât de puţin încât să se poată preface, pentru că ăsta este adevărul pur noi aşa suntem creaţi, suntem atât de pesimişti încât nu vrem să auzim nici măcar o vorbă despre cel de lângă noi, preocupându-ne doar de propria persoană. Indiferenţa este aşa de mare încât ne face să credem că ea chiar este o barcă de scăpare din ocean. O barcă atât de mare încât toţi înoată spre ea, iar când realizează că nu mai au cu ce trăi încep să se mănânce între ei, iar la sfârşit cel ce rămâne va muri de foame. Nimeni nu-şi dă seama că poate unii au nevoie de o vorbă bună şi de o îmbrăţişare, chiar dacă nu recunosc. Şi chiar dacă ar recunoaşte, cine s-ar oferi? Nimeni.. Pentru că toţi sunt atât de nesuferiţi încât nu vor să se înjosească în halul asta încât să-i fie sprijin celuilalt. Atât am avut de spus..lumea e prea indiferentă încât nu îi pasă pur şi simplu. Nu îi pasă de viaţa altuia sau de suferinţele lui. Asta pentru că nu realizează că totuşi ar trebui să schimbe ceva, iar dacă nimeni nu încearcă să schimbe ceva..nimeni nu va încerca. Pa!

4 comentarii:

  1. Blonda mea, imi place adevrtismentul :))
    Asaaa, da, indiferenta este peste tot si e o protsie. Si pentru cateva secunde chiar mi-am imaginat cum sunt aia care se amananca unu pe altu si mor de foame :)) Si deh, stiu cateva exemplare din viata reala ;)) Dar lasand astea la o parte, ... hmmm.. dai incolo pe toti cei indiferenti. Stiu ca e greu, dar nu ai altceva de facut :-??

    RăspundețiȘtergere
  2. Mdap..e bine că îţi place. chestia aia cu ăia e ciudată, dar am vrut să vă arăt cât de departe se poate ajunge. Eu deja m-am obişnuit cu indiferenţa şi încerc să evit astfel de persoane :p

    RăspundețiȘtergere
  3. Grr... cum ai putea evita toata lumea?! Chiar tu ai spus-o ca, chiar daca nu-si dau seama, oamenii toti devin indiferenti. iti dau cea mai mare dreptate... Cum ai putea lupta cu asta?!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu cred că putem noi..Fiecare în parte poate.

    RăspundețiȘtergere