Well, Have Fun...!




«Hai să ne trăim clipa,
Să nu mai ştim de nimica!»








marți, 31 august 2010

Uite aşa mă fac rudă cu duşmanul


Nu ştiu de ce m-am dus pe blog şi am dat click pe 'Postare nouă' în loc să mă duc să joc remy online. Poate eram doar foarte supărată şi cum nu am scris de mult pe aici m-am gândit să-mi exprim supărarea. Sau poate a fost doar din întâmplare. Oricum, tot ce contează e că sunt aici acum şi nu fug nicăieri, sau cel puţin nu cum am fost pe fugă zilele astea. Totuşi în zilele astea am avut programul încărcat, dar am încercat să îmi fac timp pentru toate..Chiar dacă în mare parte nu prea am reuşit, (şi îmi cer scuze pentru asta) măcar am realizat câte ceva. Mi-am luat ghiozdan azi şi sunt destul de mulţumită de el, deşi se putea şi mai bine..aa, şi caiete. I-am disperat pe ai mei şi i-am facut să-şi pună mâna în cap şi să şoşotească 'Parcă scrie pe copertă sau pe ghiozdan'. Ehh, dar eu m-am prefăcut că nu îi aud şi mi-am continuat activitatea. Şi s-a mai întâmplat ceva azi, ceva groaznic. Am aflat că o femeie pe care o urăsc din tot sufletul, şi pe care de fiecare dată când o văd fac alergie pe sistem nervos o să-mi devină rudă. Mda, aţi citit bine 'rudă'! Peste câteva săptămâni, într-o vineri va fi cununia sorămii, iar femeia asta îi va fi naşă. Nu pot să cred cum de e sormea aşa de tâmpită. Dar până la urmă nu o să ma bag şi o să-i las în voia lor. E treaba lor, iar dacă mă mai enervează mult s-ar putea nici să nu mă mai duc. Floşc şi am incheiat citatul. Gata, acum mă simt mai bine şi mă pot juca remi în voie. Ciao!

4 comentarii:

  1. Malinuşco, măi, nah că mi-am întrecut lenea, ţi-am citit toate postările şi am aflat şi de ce nu mai vorbeşti tu cu Mădă. Cred. Faza cu "ruda" e naşpa rău, dar sfatul meu e să te resemnezi şi să fii mai matură. Sunt destul de sigură că sora ta nu-şi va schimba alegerea; oricum, ar fi imatur să-i spui că ţie nu-ţi convine şi punct. Fii deşteaptă, doar e sora ta. Ar fi varză să lipseşti de la nunta ei, doar e un eveniment important din viaţa ei şi până la urmă, şi tu faci parte din viaţa ei, dacă mă înţelegi. Şi nah că am scris un comm plin de minuni. Fi matură şi acceptă ferm situaţia.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmm... Cum zice si domnisoara de mai sus... Nu ai ce face cand e vorba de acrituri de genu' ala care i se baga pe sub piele oamenilor apropiati. Daca soara ta a decis ca asa e mai bine, logic poata sa si greseasca, dar parcitc nu conteaza :-?? Nu te insori tu cu vipera aia si practic nimeni din familie nu o face. La nunta... deh, va trebuii sa o inghiti... dar dupa... Nu esti obligata sa te porti frumos cu ea. Insa eu as ocolio in locul tau :)) E mai usor asa ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Stiu ca asa faci. Asa as face si eu si tu asa faci pentru ca esti uituca si ai uitat ca semanam >:)

    RăspundețiȘtergere