As fi in stare..

Nu te da batut niciodata... Deoarece cateodata cand pierzi...invingi!
Si da! As fi in stare sa trec prin iad doar ca sa te gasesc, as fi in stare sa amutesc doar ca sa-ti aud bataile inimii, as prefera sa ma doara pe mine decat sa te vad suferind, te-as astepta in ploaie cu orele doar ca sa te pot vedea, as invata ca mai am multe de invatat, mi-as asuma noptile pierdute departe doar ca sa fiu cu tine, as sta treaza doar ca sa te vad dormind, as zambi doar ca sa nu te intristez, mi-as da viata sa te vad zambind, as incerca sa fiu tot ce-ti doresti, ti-as oferi toate stelele doar ca sa fii tu steaua mea, te-as face sa uiti trecutul doar ca sa fii optimist in viitor, as plange in locul tau, as pierde totul doar sa stiu ca te pot tine in brate 5 minute, as canta la harpa doar ca sa-ti vad pielea de gaina, ti-as spune ca te iubesc in fiecare minut pentru ca asa este..te iubesc mai mult cu fiecare minut. 

Uită de tot!

N-am mai trecut prin locuşorul ăsta prăfuit pentru că am fost plecată şi ocupată cu 'fanii'. M-am întors şi nu, nu sunt într-o stare mai bună ca altădată dar am învaţat să am încredere în mine şi să joc pe degete omuleţii ce-mi stau în cale. Încă lucrez la unele chestii din comportamentul meu. Să nu credeţi că tot timpul ăsta am stat de pomană, am scris ceva...doar că pe alt calculator şi nu mi-am notat decât pe telefon o frază esenţială. 
Urâm să iubim ce nu putem avea şi totuşi simţim acelaşi lucru mereu când se întâmplă să primim atenţie de la cine ne dorim mai mult.
Să recunoaştem, mereu când observăm acea atitudine nepăsătoare şi totuşi misterioasă ne interesează mai mult o persoană, iar când acea persoană are şi nişte ochi geniali parcă ne topim pe propriile picioare. Numai că viaţa nu înseamnă doar atât şi trebuie să trecem peste fără să mai privim în urmă. 
Am avut o vacanţă mai încărcată ca toate celelalte dar important e că 'Ne-am întors!' chit că suntem verişoare, chit că suntem cele mai bune prietene am revenit aproape la forma iniţială. Well, cam multe detalii..vă las cu o melodie ce-mi place. Ciao, fave fun!

Norişor deasupra mea..

O relaţie este ca o maşină. Te chinui să o obţii, la început merge perfect, apoi se strică şi o repari, şi iar se strică..până ajungi la concluzia că trebuie să obţii alta mai bună.
Urăsc situaţiile în care am ajuns. Am trecut prin toate stările existente în doar două zile. De la ură am ajuns la iubire, de la frică la nervi, de la curaj la slăbiciune, de la fericire la tristeţe etc. Dacă cineva îţi demonstrează o dată, de două ori, de trei ori că te iubeşte..atunci dă-o dracu de treabă că dacă nu te iubea nu se mai chinuia atât. Tot ce trebuie să faci e să faci un pas greşit şi totul începe să se dărâme în jurul tău. Câteodată îmi doresc să fie doar un vis, un coşmar din care să mă trezesc fericită că nu e real, dar îmi dau palme şi îmi impun să mă trezesc degeaba căci e cât se poate de real. Nu e suficient niciodată să-ţi doreşti ceva fiindcă chiar dacă se întâmplă tot nu vei fi în totalitate mulţumit, un detaliu semnificant tot nu o să meargă aşa cum trebuie. Urăsc sentimentul de vinovăţie, iar oricât de multe argumente aş avea că nu sunt vinovată, tot e prezent. Urăsc să împart doar eu zâmbete şi optimism peste tot, dar în schimb să primesc numai reproşuri. En fin, nu s-a inventat încă persoana care să-mi greşească şi să nu-i pară rău, aşa că nu-mi fac griji -sau cel puţin încerc să nu-mi fac-. Ciao, have fun! (:

Nostalgia verii

Nu credeam vreodată că un simplu glas, o simplă vorbă, o simplă ironie mă poate face să-mi stric toată dispoziţia bună acumulată în acea zi iar, în schimb, să mă facă să îmi transform gândurile într-un ghiveci de cuvinte şi întâmplări ce vor să izbească în pereţii ce-l ţine prizonier în propria minte. M-am trântit în patul acela ce mi se părea aproape identic cu cel de acasă şi mi-am afundat faţa în perna portocalie şi moale..apoi am inspirat puternic simţind amalgamul parfumurilor noastre. Am vrut să ţip şi nimeni să nu mă audă, am vrut să dau muzica mai tare când a început Akcent - i'm sorry, am vrut să retrăiesc totul din nou şi din nou. Dar mi-am dat seama că acolo nu mai era nimeni, eram doar eu şi perna ce-mi şoptea să mă descarc, să dau drumul ţipătului să-mi curgă şiroaie pe obraz...aşa am şi făcut. Când m-am trezit din euforia şi disperarea ce m-a cuprins, mi-am dat seama că nu eram deloc singură. Ei...se chinuiau să mă facă să zâmbesc, se chinuiau să mă facă măcar să gesticulez ceva. Erau speriaţi, mă priveau neputincioşi cum stau ca o statuie privind în gol fără ca măcar să clipesc. Mi-am dat seama că trebuie să-i fac să creadă că sunt ok. M-am ridicat şi le-am zis că vreau o ţigară şi suc..apoi încetul cu încetul am încercat să-mi revin, să mă ridic şi să mă duc la geam. La cum tremuram ştiam că nu prea sunt şanse, aşa că nu am riscat şi m-am întins în pat lăudându-mi ochii verzi de după plâns. Am zâmbit fals asigurându-i că sunt bine şi am plecat.. Unde? Să-l văd pe Cristu care era nervos şi să încerc să-mi stopez durerea de cap. La sfârşit am ajuns acasă unde am făcut o baie ce vroiam să dureze o viaţă, m-am relaxat şi mi-am făcut planuri optimiste. Mare, ţară, tuns, vopsit, zii de naştere, planuri de amenajare a casei, plimbări cu maşini..toate sunt ordonate în funcţie de planificare în capul meu. A fost o zi ciudată..şi colac peste pupăză mi-am văzut iubirea de acum câţiva ani împreună cu o prietenă de-a mea, totuşi a fost amuzant să-mi aduc aminte de trecut cu ei. Ciao, have fun! (:

O rază de lumină

Uşor mă voi retrage în tăcere

E greu să simt cum sufletu-mi piere..

Totuşi, nu am nici o plăcere,

Să plâng ca proasta de durere!

Ştiam că asta se va întâmpla,

Ştiam că asta mă va durea,

Ştiam că lumea nu va fi a mea..

Simţeam că aşa se va termina.

Şi mă întreb 'de ce?'

De ce am trupul rece?

De ce mie tot nu-mi trece?

De ce încă se petrece?

A venit şi ziua în care..

Sufletul vrea alinare,

Vrea să-şi ceară iertare,

Vrea sa plece spre Soare.

Nu există floare să nu se ofilească

Nu există lacrimă să nu curgă,

Nu există ceva să nu se sfârşească

Nu există viaţă fără lumină...

Fiindcă unele persoane sunt o rază de Soare,

Dar nu mulţi îşi dau seama cât de preţuită e lumina. 

Stare de emo..

Mi s-a spus odată că nu o să am parte de un sentiment în totalitatea lui decât odată în viaţă. Bine înţeles că nu am crezut asta, în fiecare zi simţim sute de stări şi sentimente. Acum încep să cred că un sentiment îl simţim în totalitate doar înainte să murim. Cum am ajuns la concluzia asta? Păi în fiecare zi, oră sau minut al vieţii o luăm de la capăt iar şi iar, dar fiecare sentiment îl simţim din ce în ce mai tare cu fiecare stare pe care o avem. Niciodată nu mi-a fost frică de cineva sau ceva pentru că mereu m-am gândit că cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi să mor. Totuşi niciodată nu m-am gândit ce-aş pierde dacă aş muri..probabil multe lucruri pe care le iubesc, dar poate nu le dau destulă importanţă. Poate nimeni nu mi-ar simţi lipsa, pentru că aşa suntem făcuţi...să trecem mai departe şi să lăsăm câte o persoană în urmă, dar eu sigur o să simt lipsa cuiva -poate prea multora-. Încep să mă urăsc..fac tot felul de câcaturi pe care nu vreau să le fac, devin nehotarâtă, mă cert cu toată lumea, o iau razna. Nu mai vine odată ziua aia în care să mă mângâie cineva pe cap şi să-mi spună 'Lasă măi Maly că o să fie totul bine.' -asta s-a întâmplat dar nu şi continuarea- iar apoi să fiu atât de sigură că aşa o să fie încât să mi se întâmple orice câteva zile după şi să mă gândesc că totul e bine. Încep să gândesc ca o tâmpită, ştiu...dar nu ştiu ce e cu mine, nu mai ştiu şi nu mai vreau nimic. Mi-e dor de Gabu...încep să simt şi eu sentimentul ăla ca şi cum aş avea un tată nou căruia îi pasă. După ce l-am văzut şi mi-a zis trei fraze mă gândeam că m-aş putea lăsa ghidată de el la nesfârşit pentru că nu m-aş îndoi niciodată de ce ar hotărâ să facă din mine. Vreau să fiu -vorba unuia- 'Pişoi mic şi lăzgâiat' mereu, dar degeaba vreau eu. Azi îmi cer scuze tuturor pentru tâmpeniile  pe care le-am făcut şi cer să nu mai fiu criticată pentru tot..prefer să rămân aşa, mică şi stresantă, decât să mi se facă capul calendar întotdeauna din cauza greşelilor mele. Ciao...

Paşte fericit!

Paşte fericit tuturor, dar nu pe câmpia mea! Toată dezordinea din mintea mea şi plapuma aceea de fum înnecăcios începe să se risipească..sau nu. Încep să nu mai ştiu nici eu ce simt, ce vreau sau de ce încă îmi mai pierd vremea pe 'tărâmul' ăsta. Poate că totul se datorează dorinţei mele de a nu lăsa baltă pe nimeni niciodată dar într-o zii o să mi se întorcă toate planurile peste cap şi o să dezamăgesc pe toată lumea -dacă nu am făcut-o încă-. Am făcut multe promisiuni la viaţa mea şi le-am respectat doar pe cele la care nu eram obligată de nimeni să le respect, dar acum e altfel. Acum mă simt un zero barat ce nu poate face nimic. Lumea se schimbă! Toţi din jurul meu pleacă, îşi văd de drumul lor şi-mi promit că nu mă vor uita. Nu ştiu dacă va fi aşa, dar ştiu că fiecare îsi vede de drumul lui. Vreau şi eu să-mi văd de drumul meu, şi totuşi simt că toată lumea se schimbă numai eu nu. Mda, cam aşa cu starea mea din ultima vreme, dar nu cred că interesează pe nimeni viaţa mea -Sau da?-. En fin...se ştie, că azi e despre mine şi prosteala mea. Doar eu vorbesc despre multele mele fobii în timp ce râd de ele şi comentez vremea. Decii....am revenit pe blog, aşa că nu mai scăpaţi de mine, aşa repede. Mi-e dor de verile alea când mă chinuiam să fac lumea să râdă şi le ziceam că e soare afară şi trebuie să zâmbească, dar...o să mă duc eu să fac istorie şi prin alte oraşe cu altă lume.

Sooo...v-a fost dor de mine? NUU! Ştiam ştiam, mulţumesc, nu era nevoie. Cee? Ăăă...la asta nu m-am aşteptat. Revenind la mine, am facut o filmare penibilo-prostească cu Adeea azi ce trebuie să ajungă pe youtube, sau măcar la mine în calculator. S-ar putea să-mi fac laptopul!! Şi...vreau un telefon mobil nou, care se oferă să-mi cumpere unu? Aşa o faptă bună de Paşti? Nimeni? Deaa...eram sigură că nu mă iubeşte nimeni. Cum n-am mai scris de mult m-a şi uitat lumea, blogu şi eu am cam uitat să ţin cursul unei povestiri. Aşa că, la final...cum am rămas fără cuvinte de tastat, va arăt o melodie ce mă obsedează de ceva timp şi vă zic cuvântul cu care v-am obişnuit..Ciao!

People

Păi...lumea din ziua de azi e ciudată, interesantă, plictisitoare, nepăsătoare şi lista ar putea continua la infinit. Majoritatea au ca prioritate 'Viaţa-i mai frumoasă atunci când faci ce vrei', pentru că există acea libertate de a te arunca de pe bloc fară să te cicăle nimeni la cap. Odată cineva spunea că în ziua de azi exista prea multă libertate, iar tinerii deja nu mai ştiu ce sa facă cu ea şi încep să o 'investească' în prostii. După parerea mea, fiecare cu problema lui, adică te poţi face praf, te poţi arunca din copac să zbori, îţi poţi tăia venele atâta timp cât pe alţii nu-i deranjezi...de ce să le pese? În fine, internetul ăsta începe să mă plictisească din ce în ce mai mult adică, în afară de seriale şi mess nu prea mai am ce face pe aici. Azi am dormit şi mi-a fost prea lene şi somn să mă mişc până la liceu. Ieri am făcut o mie de poze cu aparatul lu' Kata. Dacă tot m-a invitat în Herăstrău cu China şi 'un prieten' de-al lui -care s-a dovedit la sfârşit a fi Toto, un vechi amic-, am zis să profităm de ocazie şi de zăpadă. Sincer, plictiseala asta a început să mă afecteze şi pe mine şi postările de aici. Pur şi simplu nu mai am destulă inspiraţie să scot o postare cât de cât ok cum făceam înainte, sooo....have fun! Ciao *smile*.

Îmi vreau universul înapoi!

Cum în noaptea asta dorm la Deea că e singură acasă *yaaay*, am scris o mică...chestie pe un bloc de desen după ce am terminat sesiunea de bocit pe două melodii. Nu garantez că e cine ştie ce, dar ei i-a plăcut şi a pus câteva fraze pe blogul ei. Sooo...have fun.

Ok.. Au trecut zilele, lunile...vor trece şi anii şi încă voi visa la clipa aceea. De obicei când totul e perfect şi universul e de partea ta nu poţi zâmbi din tot sufletu, pentru că tot găseşti ceva care te face trist. Aveam universul de partea mea şi ce am făcut? Nimic. Nimic de care să fiu mândră. Nu am zâmbit când trebuia, iar acum stau şi tânjesc după clipele alea când lumea era a mea. Degeaba aş urla acum că universul meu tot s-a dus..m-a lăsat baltă. Nu am fost fericită când trebuia. Dar oare o să mai am parte de clipele acelea minunate? Le voi preţui mai mult ca orice, dar mai presus de toate te voi preţui pe tine...dacă ai fi acolo pentru mine. Şi ce dacă tânjesc după clipele fericite, ce dacă încă tânjesc după tine? Tot nu te voi mai avea. Am visat, am sperat ca ăsta să fie doar un coşmar, iar visul acela să fie realitatea.
DAŢI-MI UN VIS!! Pentru că REALITATEA asta mă omoară!
Şi? Ce? Am multe de scris dar nu vreau să termin pixul înainte să te văd din nou. Am văzut multe persoane ce semănau cu tine, şi am lăcrimat, dar nu erau nici pe departe la fel ca tine. Lumea te vrea înapoi, cel puţin lumea mea. Şi cei pe care îi credeai duşmani se întreabă de tine. Unde ai dispărut? Lumea e aici, îţi aclamă numele, te aşteaptă să te întorci. Dacă aş zbura, aş face norii să plângă povestindu-le de tine. Vise, iubire, speranţe, îmi bag pula în ele. Dacă nu eşti aici nimic nu-şi are rostul. Toţi te aşteaptă aici Soare..în universul meu, al tău...al NOSTRU!

Cine vrea sa trăiască veşnic?

Asta scrie în poză, aşa se numea melodia cântată la 'Pariu cu viaţa', asta mă întreb şi eu. Visele şi speranţele sunt lucruri din care trăim ce ne fac să iubim şi să mergem mai departe. Mie întotdeauna lucrurile mi s-au părut mai simple ca altora. Dar deşi am realizat asta mă întreb dacă au fost mai simple pentru că ori sunt eu prea puternică, ori primesc totul pe tavă pentru că sunt prea slabă -ceea ce nu cred-.

Asta am scris ieri în agendă. În ultimul timp am părăsit blogul pentru foile unei agende.

Lumea se schimbă, şi lafel şi eu. Am învăţat să mă distrez cum o fac alţii, nu cum o făceam eu înainte. Iar dacă îmi reproşează cineva că mersul în club şi făcutul praf, ca apoi să fugi după un taxi înainte ca tipu să se prindă că ai plecat cu prietena ta din club şi l-ai lasat singur acolo şi fără bani nu conţine nici o distracţie atunci...problema lor *smile*. A fost funny. Vorba lui 'Când am fost eu prima oară aici m-am făcut praf şi m-am distrat cât pentru 3 persoane'. Aşadar, am învăţat şi eu să-mi petrec nopţile şi zilele prin alte părţi. Dacă tot mi s-a stricat laptopu' să nu-mi pierd timpul plictisindu-mă acasă. Acum să pun o melodie ce o am în cap de ceva timp. Ciao (:| !

P.S. Sper să mai ningă dacă tot s-au închis şcolile.

Pur şi simplu...te adol!

Cine a zis că viaţa e naşpa dacă nu crezi în ăla de sus? Ok, ok...ştiu că dacă văd unii că nu cred o să rămână cu gura căscată sau o să comenteze, dar ideea e că e problema mea. Şi am ales asta de ceva vreme, doar că nu aveam susţinerea de care aveam nevoie la început, dar apoi am dat şi de persoane ca mine. Sunt fericită, sunt cu adevărat fericită. Pentru prima dată în viaţă m-am mulţumit cu puţin. Abea aştept să o văd pe sis şi să-i dau lanţul ca al meu ce i l-am făcut. Chiar dacă sta doar de revelion, tot îmi convine şi abea aştept să fac lumea să râdă cu ea. Mi-e dor să mă prostesc cu ea ca-n zilele bune. În ultimul timp m-am cam certat cu toată lumea, numai cu ea nu...îmi e de ajuns să ştiu că e undeva acolo şi că se gândeşte la mine, ca să lăcrimez. Probabil nu primesc totul pe tavă aşa cum zice bro, poate unele lucruri ce le vreau nu o să le am vreodată, dar cu toate astea o să fac ce-mi taie capul fără să regret nimic. Ooo da, ooo da...o iubesc pe Dydu a mea!! Deja m-am apucat să fredonez.. Cine zicea că nu mă exprim? Cred că am zis în viaţa mea 'Te iubesc!' de nu pot duce *laught*. Spun că-mi pasă când văd că ceea ce zic îşi are rostul...nu o să mă apuc acum să-i spun şi celei mai indiferente persoane că mie îmi pasă. Câteodată mă simt aşa în plus, de-mi vine să-mi iau gâtul, şi totuşi câteodată mă simt împlinită că am făcut tot ce am putut.Recunosc..nu am o viaţă genială iar bro consideră că.. dacă ar fi fost părintele meu mă bătea non-stop, dar ştiu că nu ar fi făcut-o...aşa mi-a zis şi că nu o să mai fim amici deloc dacă fac unele chestii, şi uite că acceptat destule poate prea multe şi tot suntem*smile*. Şi poate crăciunul e o porcărie care ar trebui sărbătorită cu familia, dar eu aleg revelionu să-l sărbătoresc cu familia ce mi-am creat-o eu, nu soarta. Deci..regulile sunt făcute ca să fie încălcate, aşa că...succes la a face ce vreţi, and Happy New Year!

P.S. Ţineţi-mi pumnii să câştig pariul făcut cu bro..care stă mai mult treaz de revelion *hihihi*.

Eu eu eu şi iar....tu!

Deci..universul meu a început să se prăbuşească încetul cu încetul şi acum se mai rezeamă doar în câţiva stâlpi fragili gata să cedeze. Tot la ce mă pot gândi este viaţa altora. După cum i-am spus odată ei... 'prima pe lista mea este sormea reală, apoi tu, apoi el...apoi restul' iar ea a zâmbit, m-a luat în braţe şi mi-a şoptit 'Te iubesc sisu meu! Ce m-aş face fară tine?'. Iar acum totul s-a spulberat. Îmi zicea mereu să fiu tare că oriunde v-a fi ne vom găsi. Mi-a dat brăţara ei..de ce? Ca sa ştiu că va fi mereu aici...cu mine. S-a dus...fară să-mi spună vreun cuvânt, iar ultima oară când am văzut-o plecând mi-a zis 'Mersi sisu pentru tot ce ai făcut pentru mine' în timp ce o ţineam strâns şi mă rugam să nu o văd pt ultima dată. Am şoptit 'Meritai mult mai mult...ţi-am dat tot ce am putut' iar ea a zâmbit şi a început să-mi fredoneze versuri din melodia noastră 'Iar locu’ ei, stie si ea, e numai la pieptu' meu/ Indiferent ca ne e bine sau ne e greu' . Am încercat să mă abţin să nu pufnesc în plâns, i-am zis pa şi am zâmbit forţat apoi am închis poarta, am închis ochii şi mi-am simţit lacrimile mai dureroase ca niciodată. Am încercat să o sun de fiecare dată când îmi venea în minte zâmbetul ei dar un mesaj sec e prezent mereu 'număr indisponibil'. Aşa am pierdut o parte din univers.
A doua jumătate a universului meu este el.. El, cel care chiar dacă m-a minţit, m-a minţit frumos şi doar ca să mă protejeze. Acel el care odată îmi spunea ' Îmi place când zâmbeşti pentru că ştiu că eşti fericită cu mine'..acel el care imediat după o glumă îmi arăta ceva mort în stadiu de putrefacţie, acel el care mă trezea dimineaţa sunându-mă şi zicându-mi 'Neaţa somnoroaso! Trezeşte-te.' iar eu ma rugam să mai pot dormi 5 minute şi tot ce mai auzeam era ' Te sun în 5 minute şi îţi amintesc că te iubesc'. Cinci minute întotdeauna se transformau în 15 iar dimineaţa mea era una dulce plină de cântecele vechi (coji de portocale, bună dimineaţa, soarele meu etc.). Până l-am pierdut şi am jurat că o să-mi pese în fiecare minut al vieţii de el. După ceva timp de când nu am mai ţinut nici o legătură, am încercat să dau de el...l-am sunat alaltăieri şi avea telefonul închis 'Abonatul vodafone....' iar azi, acelaşi mesaj sec ca în primul caz 'număr indisponibil'. Apoi am aflat că e mort.. Am rămas jumătate de oră uitându'mă în gol. Nu am crezut că e adevărat şi am zis că nu are cum. Mi s-a zis 'E în camera lui cam de 2 luni cu două sticle de apă la jumătate, deci probabil a murit deja'. Îmi venea să urlu şi să mă duc la el acasă să mă conving că nu e aşa şi că se înşeală. Doar că...nu am avut destulă putere încât să mă ridic după bancă fără să cad în genunchi şi să repet într-una 'Nu poate fi adevărat!' .
Aşa mi s-au distrus cele mai importante părţi din univers, iar azi...de Sf. Nicolae eu stau şi mă gândesc cât de crudă e viaţa. Ciao...Have a death life!

*P.S. Am vizionat Ao No Exorcist până la episodul 24 care nu mai vrea să se încarce. E tareee! Vreau propuneri de anime-uri drăguţe..*

Suflet sau dorinţă?

O steaaa! Dap..trecutul prezentul şi probabil şi viitorul meu are legatură cu cel puţin o stea. De ce o stea? Înainte, când vedeam acea stea, eram doar o fetiţă faşcinată de frumuseţea vieţii şi zâmbeam trăindu-mi clipa. Nu ştiam ce e timpul şi ce urme lasă schimbările făcute de el. Doar zâmbeam.. Apoi am aflat câteva lucruri esenţiale ce le conţine viaţa, m-am uitat la steaua mea mereu acolo pentru mine şi am lăcrimat până mi-au îngheţat lacrimile pe faţă iar hohotele plânsului s-au risipit în tăcerea nopţii. Nu puteam evita adevărul şi faptul că eram devină. Da, oricine face greşeli, dar unii se mai şi opresc din asta pentru a lua o pauză. Acum...mă uit la steaua mea şi mă gândesc în propria melancolie. E sufletul lui sau dorinţa mea? E sufletul lui din cauza dorinţei mele? E doar el? E doar dorinţa mea? E dorinţa mea de a da timpul înapoi? Sau poate e doar...destinul meu reflectat pe cea mai apropiată stea. Ea e steaua mea! Iar eu sunt.. ghinionul sau norocul, iadul sau raiul, fericirea sau suferinţa ta, sau poate sunt doar o frunză căzătoare din pomul vieţii.

Şi plutesc, plutesc uşor
Fără să cad sau să zbor,
Fără să risc şi să cobor;
Sunt doar un om.

Well, Maly vă urează un..
Bun venit pe Steaua Mea!
Unde viaţa este moartă, iar fericirea este doar un vers.

Eu, eu, eu... Taci!

Hey! Tot eu is aici, în faţa laptop-ului cu gândurile împraştiate şi viaţa fărâmată. Înainte ziceam cu Dydu că vieţiile noastre sunt nişte filme de Hollywood dar acum s-au transformat în nişte drame siropoase în care suntem personaje principale şi vrem să ne aruncăm în faţa tramvaiului. Acum sunt cu nervii la pământ şi fiecare părticică din corpul meu suspină şi cere afecţiune. Urăsc când lumea mă urăşte fără să înţeleagă că oamenii fac şi greşeli, mai ales eu...care niciodată nu am fost hotărâtă de ceva până nu am descoperit cât de mult înseamnă pentru mine. Nu-mi place să ştiu că cine ieri mă iubea, azi mă urăşte şi încearcă să mă uite. Poate şi eu încerc să uit şi să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic, dar nu pot aşa bine. Am ajuns să dau replici dure persoanelor care probabil ţin câtuşi de puţin la mine şi să mă îndoiesc că o să mă mai iubească cineva vreodată..le zic tuturor 'Într-o zi mă vei urâ chiar dacă acum îmi zici că nu poţi fi nici măcar supărat pe mine' pentru că aşa e. Oamenii fac greşeli, şi câteodată e prea târziu să mai poţi face ceva sau să dai timpul înapoi. Omul învaţă din greşeli, dar când greşeşte nu învaţă, deabea după realizează. Şi...s-au dus zilele alea când cântam ca nebuna cu Dydu prin tramvaie ' I'm special and you know it...and we know it, and i know it, lalala ' . Asta e acum, deşi nu mai pot face nimic şi urăsc sentimentul că sunt legată de mâini şi de picioare, o să mă abţin din a mai face ceva ce apoi probabil o să regret. Cred că o să-mi fac un tatuaj cu numele surorii mele -merită la câte a făcut pentru mine- sau un înger negru căzut din iad ca să înveţe să iubească. Vreau să mor, dar cum el -şi mă refer la un alt el- mi-a zis că eu merit ceva mai bun dar trăieşte pentru mine, şi eu voi trăi prefăcându-mă cât pot de mult că sunt în culmea fericirii. Ciao, but you know how much i need you now, like this song 'i need you more, i need you more..uuu baby i need you more'.

Sentimente îngropate

Mi-am adus aminte că pe 29 septembrie am făcut o poezie, nu am mai făcut de mult una aşa că nu e vina mea că dacă nu e prea reuşită..Delectaţi-vă cu melancolia mea!

Sunt iadul tău
Sunt visul tău
Sunt viaţa ta,
Nu mă uita.

Oricât am plâns,
Şi m-am ascuns
Nu voi uita,
Privirea ta, minciuna ta

Paşesc pe apa
Nu am nevoie de barcă,
Prin lume mă scufund
În gânduri mă afund

Chiar dacă am plecat
Îţi spun, nu am uitat
Şi-n zori de zi
Când mă voi trezi
Voi descoperi..
Lumea de cristal,
În cioburi de porţelan

Mai bine plec,
Nu am uitat.
Sufletu-mi ai dărâmat,
La pământ m-am prabuşit
Şi-n inimă tu ai lovit

Mai bine cânt
Şi mă descarc,
Şi cu ideea eu mă-npac..
Mai bine tac,
Şi mă ascund..
În viaţă am un loc secund.

Eu am plecat
Şi te-am lăsat,
O melodie ţi-am cântat,
Ca să nu uiţi
Unde s-ascunzi
Sentimentele uitate,
Între lacrimi îngropate.

Sunt nehotărâtă!

Well...a început a doua săptămână de liceu! Fuck.. Nu vroiam, deşi e amuzant. Într-un fel vroiam să stau şi să-mi trăiesc viaţa fără reguli şi griji, cu alte cuvinte mai vroiam vacanţă. Lumea consideră că nu are rost să scriu aici, dar..pe lângă faptul că mă face happy că am reuşit să fac şi eu ceva în viaţa mea plictisitoare, vreau să le arăt celor care vor să dispar că mai trăiesc şi încă prea bine. Acum ceva zile mi-am luat telefon -în sfârşit!-, un Nokia N97 Mini, exact cum mi-a recomandat vechiul meu subiect de discuţii, Giga. Acum mă gândesc la ce mi-a zis sis -Dydu- sâmbătă şi la faptul că i-am promis că o să fac ceva ce am realizat că nu pot. M-am gândit mult şi bine la faptul că sunt vinovată de suferinţa ei şi totodată consider că i-am deschis ochii. Acum mai urmează să o combin cu bro <3 şi sper să fie totul bine. M-am gândit la multe în ultimul timp dar degeaba, pur şi simplu nu găsesc soluţii..decât să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat şi eu nu ştiu nimic. Dar e greu..şi în general spun lucrurilor pe nume, but asta e. Dacă nu se va întâmpla nimic din ce vreau, ori o să-i dau dreptate lu' Dydu, ori o să tac şi o să înghit în sec. Nu ştiu ce să fac. Mi-e dor de zilele când veşnica mea problemă era ' Cu ce mă îmbrac azi? ' şi nu era totul atât de complicat. Vorba Adeei ' Aşa sunt oamenii, îi ajuţi apoi îţi dau cu şutul şi când le aduci aminte ce ai făcut pentru ei ori găsesc scuze ori pleacă'. Vreau o pauză! Vreau să fiu singură acasă şi să dau cel mai mare party, sau să mai merg în cimitir şi să o ard pe acolo cu gaşca toată noaptea. Ehh, vremurile trec. Inspir, expir şi mi-e dor.
Iar ca să nu închei oricum îi amintesc lu' Alecu că-l iubesc, şi aşa zicea că eu nu prea aduc vorba de asta *smile*. Ciao!

Ţi-am zis azi că mă iubesc?

Dap, mă iubesc! De ce? Pentru simplul fapt că dau impresii greşite despre mine dar tot odată supelbe. Şi da, ştiu că aproape toată lumea care mă cunoaşte ar crede că sunt în stare de aproape orice 'Nu te-ai sinucide' şi este adevărat într-un fel. În viaţa mea superbă de zi cu zi nici nu prea m-aş gândi la varianta asta, dar depresiile nu se pun. Lista continuă, adică dacă mâine mă apuc să-i spun lumii că m-am drogat pentru prima oară m-ar crede, ceea ce e amuzant. De parcă fata asta inocentă nu ar avea limite. Există doar o persoană în viaţa mea care mă cunoaşte cu adevărat, care m-a văzut plângând după ce am pierdut şi zâmbind după ce am câştigat şi ce mi-a zis în legătura cu asta? 'Dacă asta au ei impresia despre tine, lasă-i că nu sunt demni să te cunoască.' Probabil că are dreptate, dar...ea îmi ştie cel mai bine limitele şi fiecare părticică a vieţii, iar la început nu avea impresii despre mine pentru că eram prea mici. Îmi place totuşi viaţa fară restricţii în care trăiesc şi vântul de pe bloc bătându-mi în faţă în timp ce eram pe cale să fim văzute. Nu ştiu ce să cred. Bazaconiile gen 'pe el trebuie să-l înveţi despre tine, nu-l lăsa să creadă ce vrea' sau celelalte 'nu e primul care crede ce vrea şi nici ultimul..găseşte pe cineva pentru care merită efortul' . Şi până la urmă nu-mi prea pasă, lumea trăieşte din impresii, fiecare persoană are impresia că e centrul universului chiar dacă nu e aşa. Eu sunt eu, şi nu mă va descoperi cineva atât de bine precum pretinde. Vreau să trăiesc, vreau să o fac lată încă odată, vreau să iubesc, vreau să zâmbesc, vreau să mă crezi pe bune când îţi zic că am nevoie de persoana inocentă ce se ascunde sub tricourile largi. Pentru moment simt că te iubesc! Dar poţi să nu mă crezi...Ciao!

Neaţa viaţă!

M-am întors pentru o dimineaţă cu faţa la viaţă şi i-am zâmbit. Ea e dulce, genul ăla de dulceaţă de care nu te vei plictisi niciodată. Ea a mers mai departe când eu mi-am dorit să se oprească, ea mi-a zâmbit când eu am plâns, ea mi-a arătat ce înseamnă să trăieşti şi că nu totul se rezumă la supravieţui.
Vreau să sar în sus de fericire sau doar de nebuneală, vreau să mai adorm pe balansoar, vreau să o mai văd pe Sayu odată înainte să nu o mai văd deloc, vreau să mai râd odată cu lacrimi uitându-mă la skateri, imaginându-mi cum au o bere în mână şi burta mare cu o cămaşă ce se rupe pe ei şi dansează pe manele *laught*, vreau să mai ies cu Cleionaş şi Gâsculiţa şi să ţipăm una după alta în timp ce ne facem poze sau să cântăm 'Şi plouă plouă plouă peste inima mea!!' când începe să picure, vreau să mai stau în patul ăla cu mel 'Simple Plan-save you' la telefon până la 6 dimineaţa vorbind despre obsesiile mele acute, vreau să zâmbesc din nou ca un copil şi toată lumea să mă bage în seamă, aş mai vrea toate astea înainte să uit persoanele pe care le-am iubit. Dar...asta e, nu se întâmplă mereu aşa cum vreau. Acum delectaţivă cu melancolia mea, ciao!

Voltaj~ vara trecută

Te-am găsit!

Ştii, în timp ce stateam în tramvai sprijinită de o bară epică şi admirând parcurile pline de chicotele copiilor mă gândeam la oameni. Da, oameni! Oamenii sunt ciudaţi..uneori cauţi acul în carul cu fân şi dai peste un inel ruginit. Nu-ţi poţi da seama niciodată de fiecare minciună a unei persoane, iar când realizez că bătea apropouri despre care se presupunea să nu ştii nimic îţi pare rău că nu ţi-ai dat palme la momentul potrivit. Poţi citi gânduri, dar asta se bazează pe cunoştinţele tale despre persoana respectivă, nu de vreo teorie sau nu ştiu ce dar aparte. Eu pot să-mi dau seama în mare când sunt minţită dar de la unele persoane nu pot să înţeleg sentimentele. E ca şi cum aş citi pe faţa lor dreptate şi tot odată nevinovăţie. Lumea nu se schimbă. Cei ce ieri îşi doreau să moară n-o să-şi dorească azi să trăiască doar pentru că preţ de câteva ore au râs şi au aflat ce înseamnă defapt viaţa. Sunt geloasă. Nu ştiu de ce mi-a venit să scriu asta, dar de fiecare dată când lumea la care ţin se întoarce să 'zâmbească' altcuiva mă simt în plus pe faţa pământului. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu lăsată baltă pentru ceva mai nou şi mai bun, aşa am realizat că trebuie să fiu în fiecare zi din ce în ce mai bună. Dar pentru ce? În modul ăsta nu o să mă cunoască nimeni cu adevărat. Probabil nu sunt plictisitoare, probabil m-aş distra testându-mi nepăsarea pe lume, dar nu aş avea nimic de câştigat. Mi-e dor de...trecut, dar parcă mai bine e în prezent. Azi am lăsat în urmă un trandafir ce se va vesteji odată..m-am uitat în urmă dar nu mi-a păsat. Până la urmă, asta mi s-a întâmplat şi mie nu? Dar, l-am strans de mână şi am zâmbit..acelaşi zâmbet inocent şi dulce ca o acadea. Nu voi şti niciodată ce-mi rezervă viitorul, dar momentan vreau să trăiesc prin săruturi, râsete, zâmbete inocente şi adevăruri ascunse. Se poate trăi şi aşa..pot uita pentru câteva clipe de melancolie, mai ales când trece un biciclist prin spatele meu strigându-şi nebunia momentului. Ciao, dar n-ai scăpat de mine!

Mă ştiai?

Tocmai ce ascultam melodia şi mi-am amintit.. Mă ştiai? Posibil să da. Mă auzeai? Cu siguranţă nu! Erai mult prea preocupată de lumea din jurul tău, de el, sau poate de nimic. Ţi-a păsat vreodată în viaţă de ceva? Dacă da, atunci cu siguranţă e vorba doar de un animal. Ai putea fi mai preocupată de orice altceva decât ceea ce trebuie. Aşa că mă întrebam..cum aş putea avea încredere în ceva ce deja m-a lăsat baltă odată? Cum aş putea regreta ceva ce urmează să fac? Cum aş putea să uit? Sunt ca un fir de iarbă rupt, m-am uscat, nu mă mai poţi repara. Cum pot trăi cu gândul că poate chiar ai realizat şi îţi pare rău? Nehotărâtă şi posomorâtă, cred că aş trăi mai bine aşa cum sunt acum.

Evanescence Everybody's Fool

Şi poate că aşa eşti..
Dar nici eu nu te mai cunosc.