Despre mine..

Azi se ştie..azi e despre mine. M-am gândit un pic că multă lume nu ştie ce-mi place şi ce nu-mi place, în special ce nu-mi place, aşa că voi scrie chestii şi chestiuţe ce nu-mi plac, mă supără sau ce mă enervează la culme. 
Soo...urăsc să mi se fure vorbele, expresiile şi chestii de genul. Nu suport când cineva îmi închide telefonul în nas -indiferent de pretext / context- , mă supăr când cineva mă insultă gen 'Pfff ce tâmpită eşti' şi de obicei răspund cu 'Da, bine...ştiam asta, zi-mi ceva ce nu ştiu', urăsc când cineva îşi arată 'tupeul' în faţa mea sau se dă într-un spectacol deăla de cacao, nu-mi place să fiu lasată baltă, nu suport să-mi pierd prietenii, nu agreez să fiu minţită în faţă deşi de obicei mă prefac că nu ştiu nimic, nu-mi place deloc când cineva ţipă la mine cu / fără motiv, nu sunt punctuală aproape niciodată şi urăsc când cineva îşi face draci din cauza asta -adică...pfff, dacă mă cunoşti destul ştii că te enervezi degeaba că nu e intenţionat-, nu-mi place când vine cineva la mine şi se apucă să-mi dea casa cu fundu' în sus doar din curiozitate, nu suport oamenii prefăcuţi, nu-mi place să plâng în public -de obicei nu o fac *smile*- şii, nu prea înghit persoanele negativiste. Cam multe lucruri nu-mi plac nu? Ehh..lucrurile care îmi plac sunt mai multe şi nu prea am timp să le scriu. Sper că n-am ratat ceva. Ciao! Have fun (: !

O rază de lumină

Uşor mă voi retrage în tăcere

E greu să simt cum sufletu-mi piere..

Totuşi, nu am nici o plăcere,

Să plâng ca proasta de durere!

Ştiam că asta se va întâmpla,

Ştiam că asta mă va durea,

Ştiam că lumea nu va fi a mea..

Simţeam că aşa se va termina.

Şi mă întreb 'de ce?'

De ce am trupul rece?

De ce mie tot nu-mi trece?

De ce încă se petrece?

A venit şi ziua în care..

Sufletul vrea alinare,

Vrea să-şi ceară iertare,

Vrea sa plece spre Soare.

Nu există floare să nu se ofilească

Nu există lacrimă să nu curgă,

Nu există ceva să nu se sfârşească

Nu există viaţă fără lumină...

Fiindcă unele persoane sunt o rază de Soare,

Dar nu mulţi îşi dau seama cât de preţuită e lumina. 

Stare de emo..

Mi s-a spus odată că nu o să am parte de un sentiment în totalitatea lui decât odată în viaţă. Bine înţeles că nu am crezut asta, în fiecare zi simţim sute de stări şi sentimente. Acum încep să cred că un sentiment îl simţim în totalitate doar înainte să murim. Cum am ajuns la concluzia asta? Păi în fiecare zi, oră sau minut al vieţii o luăm de la capăt iar şi iar, dar fiecare sentiment îl simţim din ce în ce mai tare cu fiecare stare pe care o avem. Niciodată nu mi-a fost frică de cineva sau ceva pentru că mereu m-am gândit că cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla ar fi să mor. Totuşi niciodată nu m-am gândit ce-aş pierde dacă aş muri..probabil multe lucruri pe care le iubesc, dar poate nu le dau destulă importanţă. Poate nimeni nu mi-ar simţi lipsa, pentru că aşa suntem făcuţi...să trecem mai departe şi să lăsăm câte o persoană în urmă, dar eu sigur o să simt lipsa cuiva -poate prea multora-. Încep să mă urăsc..fac tot felul de câcaturi pe care nu vreau să le fac, devin nehotarâtă, mă cert cu toată lumea, o iau razna. Nu mai vine odată ziua aia în care să mă mângâie cineva pe cap şi să-mi spună 'Lasă măi Maly că o să fie totul bine.' -asta s-a întâmplat dar nu şi continuarea- iar apoi să fiu atât de sigură că aşa o să fie încât să mi se întâmple orice câteva zile după şi să mă gândesc că totul e bine. Încep să gândesc ca o tâmpită, ştiu...dar nu ştiu ce e cu mine, nu mai ştiu şi nu mai vreau nimic. Mi-e dor de Gabu...încep să simt şi eu sentimentul ăla ca şi cum aş avea un tată nou căruia îi pasă. După ce l-am văzut şi mi-a zis trei fraze mă gândeam că m-aş putea lăsa ghidată de el la nesfârşit pentru că nu m-aş îndoi niciodată de ce ar hotărâ să facă din mine. Vreau să fiu -vorba unuia- 'Pişoi mic şi lăzgâiat' mereu, dar degeaba vreau eu. Azi îmi cer scuze tuturor pentru tâmpeniile  pe care le-am făcut şi cer să nu mai fiu criticată pentru tot..prefer să rămân aşa, mică şi stresantă, decât să mi se facă capul calendar întotdeauna din cauza greşelilor mele. Ciao...

Dulcegării

Te ubeck's!!! Sau nu.. Te adol!! Sau nu.. Te doresc! Sau nu. De ce da? De ce nu? Da..pentru că ştii mereu ce să zici, pentru că mă înveseleşti când sunt sad, pentru că mi-ai schimbat perspectiva de a privi viaţa, pentru că mă faci să tresar doar dintr-o privire, pentru că am fluturaşi în stomac când te văd, pentru că vin mult mai fericită când să mă întâlnesc cu tine decât să intru în casă, pentru că mă accepţi aşa cum sunt, pentru că mi-e dor de tine şi când sunt lângă tine, pentru că îţi dai seama mereu când sunt supărată chiar dacă vorbim pe mess, fiindcă câteodată mă întreb dacă trăiesc un vis sau visez o trăire, pentru că nu mă laşi să-mi fac blogul negru de postari depresive. Nu, pentru că îmi dai motive să vorbesc urât, pentru că îţi place să mă seci cu o prostioară de-a mea muuult şi bine, pentru că încerci să-mi dai 'lecţii' de viaţă câteodată prea dure, pentru că mi-ai adus aminte -un piculeţ- că indiferenţa doare cel mai tare, pentru că mă faci să mă gândesc cât de aiurită sunt. Deci, da..te ubeck's *laught*! 

Te iubeşte, nu te mai iubeşte..

Viaţa e duuullce! Nu-i adevărat, doar păpam napolitane şi mi se parea totul dulce. După o pauză destul de măricică de scris pe aici, consider că ar fi frumos din partea mea să vă dăruiesc câteva informaţii / scuze...sau nu? Bine, vă zic. Maiestatea mea, după o plimbare mare şi multă cu pe josul a început să se vaite de dureri. A trecut o noapte în care m-am foit de mama focului şi de dimineaţa am sunat-o frumos pe tanti mama să vină de la muncă să dăm o vizită pe la spital. Şi...uite aşa a ajuns Maly în pijamale în patul spitalului cu perfuziile curgând în vene, întrebându-se de ce dracu au făcut aştia spitalele atât de albe în interior. A doua zi am mers -vă daţi seama că mă plictisisem de 'pe jos' şi am luat taxiu- până acasă cu biletul de externare în mână. Şiii, da..m-am operat de apendicită! Yaaay, vroiam să le fac pe toate în viaţă şi uite că am mai tăiat ceva de pe listă. Pot zice că în prima zi de după operaţie eram super adormită şi nu prea ştiam ce fac, deci mi-am invitat vizitatori la mine sub pretextul că am nevoie de sprijin suflesc -ataaa minciunaa!- . Deci...acum trăiesc, sunt ok spre dezamăgirea unora, am revenit la vechile obiceiuri şi vreau să fac rost de bani pentru Tuborg Green Fest. Care mă împrumută? Nimeni? Ce crezi? Ştiam! Revenind...am auzit azi o melodie mişto la radio şi încă o caut. Să zicem si ceva despre titlu? Hai să nu vă las cu ochii în soare, curioşilor.. Iubesc! Şi cred că e a doua oară în viaţă când nu iubesc un animal sau vreo prietena sau plantă -glumesc, nu iubesc plantele...decât trandafirii ROŞI- . Deci da, a venit vara şi mă pot văita în continuare. Apropo, că tot am zis eu de făcutul tuturor în viaţă..ce ziceţi, să-mi fac un tatuaj micuţ şi simpluţ pe mână? *hehe..mă seacă rău gândul asta*. Hai că vă las să vă delectaţi cu o melodie ce o ascult de ieri aproape încontinuu şi mereu mă întreabă mama 'Tu faci zgomotul ăla? Aaaa...păi ce, aia e muzică!?' . Ciao!

Eu, eu, eu!

Neaţa lumeee!! În dimineaţa asta nu m-am trezit în ţipetele nimănui, deci mă simt perfect. Cum e prima zi de şcoală de după vacanţă m-am trezit cu aceeaşi replică în minte cu care am adormit 'Concluzie: îmi bag *cenzurat* în ea de scoală', iar acum mă simt ca în clasa a 8a în ultima săptamă din înaintea vacanţei de vară când stateam numai printr-un parc cu Adeea...şi-mi place. Îmi place chiar prea mult..păcat că nu e aşa, dar tot cu Adeea îmi pierd ziua asta. 

Acum mi-am pus pe youtube o melodie destul de veche şi adevărata, şi mă gândesc că le dau dreptate. Dar cum dracu să-i ţii pe cei dragi aproape când nu mai ştii nici măcar care sunt ăia. Postarea asta vroiam să fie mai lungă dar încep să îmi pierd ideeile de scris acum... Vreeauu, te vreau, te văd, te simt, ţip tare...mă mint. Aşa deci sunt presată de timp, lucru care mi-a dat idei de scris.

Formele de încheiere a unei confersaţii diferă de la persoană la persoană, însă la mine ele sunt diferite în funcţie de sentimentele mele pentru persoana respectivă, şi anume: dacă spun 'pa' înseamnă că sunt supărată şi vreau să dispari mai repede, dacă spun 'adio'  înseamă că nu o să mă mai vezi niciodată -am spus doar o dată adio-, iar 'ciao' este forma de încheiere a unei conversaţii în mod normal. Deci...cam atât azi că o tulesc. Timpul ăsta a dracu nu mă lasă să fac nimic..Ciao! 

Paşte fericit!

Paşte fericit tuturor, dar nu pe câmpia mea! Toată dezordinea din mintea mea şi plapuma aceea de fum înnecăcios începe să se risipească..sau nu. Încep să nu mai ştiu nici eu ce simt, ce vreau sau de ce încă îmi mai pierd vremea pe 'tărâmul' ăsta. Poate că totul se datorează dorinţei mele de a nu lăsa baltă pe nimeni niciodată dar într-o zii o să mi se întorcă toate planurile peste cap şi o să dezamăgesc pe toată lumea -dacă nu am făcut-o încă-. Am făcut multe promisiuni la viaţa mea şi le-am respectat doar pe cele la care nu eram obligată de nimeni să le respect, dar acum e altfel. Acum mă simt un zero barat ce nu poate face nimic. Lumea se schimbă! Toţi din jurul meu pleacă, îşi văd de drumul lor şi-mi promit că nu mă vor uita. Nu ştiu dacă va fi aşa, dar ştiu că fiecare îsi vede de drumul lui. Vreau şi eu să-mi văd de drumul meu, şi totuşi simt că toată lumea se schimbă numai eu nu. Mda, cam aşa cu starea mea din ultima vreme, dar nu cred că interesează pe nimeni viaţa mea -Sau da?-. En fin...se ştie, că azi e despre mine şi prosteala mea. Doar eu vorbesc despre multele mele fobii în timp ce râd de ele şi comentez vremea. Decii....am revenit pe blog, aşa că nu mai scăpaţi de mine, aşa repede. Mi-e dor de verile alea când mă chinuiam să fac lumea să râdă şi le ziceam că e soare afară şi trebuie să zâmbească, dar...o să mă duc eu să fac istorie şi prin alte oraşe cu altă lume.

Sooo...v-a fost dor de mine? NUU! Ştiam ştiam, mulţumesc, nu era nevoie. Cee? Ăăă...la asta nu m-am aşteptat. Revenind la mine, am facut o filmare penibilo-prostească cu Adeea azi ce trebuie să ajungă pe youtube, sau măcar la mine în calculator. S-ar putea să-mi fac laptopul!! Şi...vreau un telefon mobil nou, care se oferă să-mi cumpere unu? Aşa o faptă bună de Paşti? Nimeni? Deaa...eram sigură că nu mă iubeşte nimeni. Cum n-am mai scris de mult m-a şi uitat lumea, blogu şi eu am cam uitat să ţin cursul unei povestiri. Aşa că, la final...cum am rămas fără cuvinte de tastat, va arăt o melodie ce mă obsedează de ceva timp şi vă zic cuvântul cu care v-am obişnuit..Ciao!

People

Păi...lumea din ziua de azi e ciudată, interesantă, plictisitoare, nepăsătoare şi lista ar putea continua la infinit. Majoritatea au ca prioritate 'Viaţa-i mai frumoasă atunci când faci ce vrei', pentru că există acea libertate de a te arunca de pe bloc fară să te cicăle nimeni la cap. Odată cineva spunea că în ziua de azi exista prea multă libertate, iar tinerii deja nu mai ştiu ce sa facă cu ea şi încep să o 'investească' în prostii. După parerea mea, fiecare cu problema lui, adică te poţi face praf, te poţi arunca din copac să zbori, îţi poţi tăia venele atâta timp cât pe alţii nu-i deranjezi...de ce să le pese? În fine, internetul ăsta începe să mă plictisească din ce în ce mai mult adică, în afară de seriale şi mess nu prea mai am ce face pe aici. Azi am dormit şi mi-a fost prea lene şi somn să mă mişc până la liceu. Ieri am făcut o mie de poze cu aparatul lu' Kata. Dacă tot m-a invitat în Herăstrău cu China şi 'un prieten' de-al lui -care s-a dovedit la sfârşit a fi Toto, un vechi amic-, am zis să profităm de ocazie şi de zăpadă. Sincer, plictiseala asta a început să mă afecteze şi pe mine şi postările de aici. Pur şi simplu nu mai am destulă inspiraţie să scot o postare cât de cât ok cum făceam înainte, sooo....have fun! Ciao *smile*.

Îmi vreau universul înapoi!

Cum în noaptea asta dorm la Deea că e singură acasă *yaaay*, am scris o mică...chestie pe un bloc de desen după ce am terminat sesiunea de bocit pe două melodii. Nu garantez că e cine ştie ce, dar ei i-a plăcut şi a pus câteva fraze pe blogul ei. Sooo...have fun.

Ok.. Au trecut zilele, lunile...vor trece şi anii şi încă voi visa la clipa aceea. De obicei când totul e perfect şi universul e de partea ta nu poţi zâmbi din tot sufletu, pentru că tot găseşti ceva care te face trist. Aveam universul de partea mea şi ce am făcut? Nimic. Nimic de care să fiu mândră. Nu am zâmbit când trebuia, iar acum stau şi tânjesc după clipele alea când lumea era a mea. Degeaba aş urla acum că universul meu tot s-a dus..m-a lăsat baltă. Nu am fost fericită când trebuia. Dar oare o să mai am parte de clipele acelea minunate? Le voi preţui mai mult ca orice, dar mai presus de toate te voi preţui pe tine...dacă ai fi acolo pentru mine. Şi ce dacă tânjesc după clipele fericite, ce dacă încă tânjesc după tine? Tot nu te voi mai avea. Am visat, am sperat ca ăsta să fie doar un coşmar, iar visul acela să fie realitatea.
DAŢI-MI UN VIS!! Pentru că REALITATEA asta mă omoară!
Şi? Ce? Am multe de scris dar nu vreau să termin pixul înainte să te văd din nou. Am văzut multe persoane ce semănau cu tine, şi am lăcrimat, dar nu erau nici pe departe la fel ca tine. Lumea te vrea înapoi, cel puţin lumea mea. Şi cei pe care îi credeai duşmani se întreabă de tine. Unde ai dispărut? Lumea e aici, îţi aclamă numele, te aşteaptă să te întorci. Dacă aş zbura, aş face norii să plângă povestindu-le de tine. Vise, iubire, speranţe, îmi bag pula în ele. Dacă nu eşti aici nimic nu-şi are rostul. Toţi te aşteaptă aici Soare..în universul meu, al tău...al NOSTRU!

Provocare!

M-a mâncat şi pe mine să joc adevăr sau provocare şi m-am ales cu o provocare de la Ada, un post despre ea de cel puţin 3 rânduri -sa vedem câte ies-.
Deci Ada...veşnicul centru al propriului ei univers. Deci am o inspiraţie de ma lălăi printre cuvinte cate 10 min. Prea multe de zis despre Ada nu sunt, că la câte postari scriam despre ea odată acum chiar nu mai am ce sa scriu. Deci Lady Ada sper că am trecut de cele 3 rânduri şi...spor la băieţi ca-n filme că am văzut că ai mulţi aşa prin liceu tău *smile*. Ciao rază de lună!